Bună Dimineața este o piesă despre frustrare colectivă, despre supraviețuire, dar și despre luciditate. Un strigăt calm, dar apăsat, al celor care încă văd clar ce se întâmplă, chiar și atunci când li se spune că „problema e doar în capul lor”.
Drago - Bună Dimineața

Bună Dimineața

Released Date:

03/03/2026

Record Label:

Rhythmic Wonders

Lyrics

Bună Dimineața

Azi m-am trezit în țara mea care promite frumos
Prin narativul oficial rostit serios de un dubios
Care îmi spune că e criză în același ritual
„Trebuie strânsă cureaua” e deja sport național
Toți la muncă toți la plată toți cuminți pe un rând
Ascultând olimpicii cum ne spun din când în când
„Asta nu e sărăcie e percepție greșită”
“Nu citiți voi corect Realitatea tipărită”

Apa trece și pietrele rămân tot lor
Noi pe minus zilnic ei mereu pe plus ușor

Dumnezeu cu mila noi cu cuțitul la os
Strângem tare cureaua să nu cadă pe jos
Zâmbim toți la soare la bască ne doare
Ș-așteptăm buturuga mică
Să răstoarne carul mare

Cu toții la sacrificiu pașnic calm organizat
Cu nota mereu la noi și niciodată la stat
Cea mai democrată țară merge pe mod manual
Tu votezi ei anulează și totul este legal
Pensiile nu-s speciale sunt un drept o recompensă
Pentru voturi și servicii făcute fără prezență
Sărăcia e un mit ni se spune calm și senin
Probabil nu înțelegem noi ce înseamnă puțin

Apa trece și pietrele rămân tot lor
Noi pe minus zilnic ei mereu pe plus ușor

Dumnezeu cu mila noi cu cuțitul la os
Strângem tare cureaua să nu cadă pe jos
Zâmbim toți la soare la bască ne doare
Ș-așteptăm buturuga mică
Să răstoarne carul mare

Dacă doare e mental
Dacă nu, este normal
DA este artificial
NU este superficial
Iar la nivel național
Totul pare oficial
Tot mai mult electoral
Și tot mai puțin moral
Shhh
Totul este ideal

Apa trece și pietrele rămân tot lor
Noi pe minus zilnic ei mereu pe plus ușor

Dumnezeu cu mila noi cu cuțitul la os
Strângem tare cureaua să nu cadă pe jos
Zâmbim toți la soare la bască ne doare
Ș-așteptăm buturuga mică
Să răstoarne carul mare

Ne cresc visele mici doar la ei în hârtii
Speranță la ofertă pusă în promoții târzii
Între garduri ruginite, betoane cenușii
„Las’ că merge și-așa” e planul de zi cu zi

Dumnezeu cu mila noi cu cuțitul la os
Strângem tare cureaua să nu cadă pe jos
Zâmbim toți la soare la bască ne doare
Ș-așteptăm buturuga mică
Să răstoarne carul mare